Denya Forest este un ansamblu rezidențial care va cuprinde 9 blocuri, totalizând peste 1.100 apartamente, amplasat în zona de nord a Timișoarei, chiar lângă Pădurea Verde.
Primele trei blocuri, însumând peste 330 de apartamente, sunt date în folosință și ocupate integral, urmând ca blocul al IV – lea să fie predat în toamna anului 2023, iar blocul al V – lea, în curs de edificare, este planificat a fi predat în 2024. Blocurile IV și V, aflate în construcție, vor cuprinde câte 116 apartamente fiecare, disponibile acum pentru vânzare.
Toate blocurile din ansamblul Denya Forest sunt organizate în regimul de înălțime P + 11 etaje și beneficiază de cele mai bune dotări și facilități, precum și de finisaje de calitate superioară. Cea de-a patra și a cincea clădire vor cuprinde apartamente cu 2 și 3 camere, apartamente de tip penthouse, precum și apartamente cu grădină pentru unitățile situate la parterul blocului.
Clădirile Denya Forest beneficiază de locuri de parcare supraterane și, începând cu cel de-al treilea bloc, și de locuri de parcare subterane, precum și de spații verzi amenajate și un loc de joacă, în care vă puteți lăsa copiii să alerge și să se joace fără griji.